Stop Using Millenary Religions as a Scapegoat for the Crimes of Modern Imperialism

By Kim Petersen

But if they incline to peace, you (also) incline to it, and (put your) trust in Allah. Verily, He is the All-Hearer, the All-Knower.
— The Noble Qur’an, Al-Anfal, 8.61

Jihad
The most excellent Jihad is that for the conquest of self.
The ink of the scholar is more holy than the blood of the martyr.
– Sayings of the Prophet

July 16, 2016 "Information Clearing House" - "Dissident Voice" -  Respected writer William Blum understands US hegemony and imperialism on a global scale. In his important book Rogue State, he provided a comprehensive account of US imperialism around the world.

Recently, Blum wrote a trenchant article that compellingly ridiculed the nonsense that Donald Trump is a greater evil than Barack Obama. Blum tore the veneer off the Democratic Party and corporate media’s hypocritical demonization of Trump. As a clincher, Blum finishes his piece with sarcasm: “And if you like Barack Obama you’ll love Hillary Clinton.”

Trump, Obama, and Clinton are three evils. Of the three, Trump is the lesser evil. What is important is that come election time, the ballot is not confined to a lesser-evilist choice. The Green Party’s Jill Stein is not evil.

In the otherwise excellent piece by Blum appears a paragraph that I find superficial, void of historical validity, and above all, it seems to be repeating indoctrinating patterns typical of Islamophobia:

Obama’s declaration that ISIS “has nothing to do with Islam”. This is standard political correctness which ignores the indisputable role played by Islam in inspiring Orlando and Long Beach and Paris and Ankara and many other massacres; it is the religion that teaches the beauty and godliness of jihad and the heavenly rewards of suicide bombings.

Does Islam play a role? Blinkered proponents of US and Israeli imperialism consistently blame Islam for the commission of terrorist acts. Blum is not such a proponent. However, framing Islam as “the religion that teaches the beauty and godliness of jihad and the heavenly rewards of suicide bombings” decidedly opinionated and pre-restructured approach that deliberately ignores the Islamic teachings of peace.¹ If Islam is the motivating source for terrorism, then how does Blum explain that there was not any act of so-called jihadist terrorism in the period 1945-1967 (from the end of WWII until the Israeli war against Egypt, Syria, and Jordan)?

Logically therefore, Arabs, be they mixed Christian and Muslim (the Popular Front for the Liberation of Palestine once lead by the late the Christian Orthodox George Habash; the Democratic Front for the Liberation of Palestine led by the Catholic-Marxist Nayef Hawatmeh) or predominately Muslim (such as Hamas and Hezbollah) have all used violence as counter measures to the US and Israeli violence. To call their violence “terrorism” while calling western and Israeli violence a “responsibility to protect or humanitarian intervention”² is an utmost act of malediction.

As for the word “jihad” [used to express a struggle for anything (life, work, family) — including, of course, the early Islamic struggle to spread the word of Allah (God Almighty in Arabic)] — there is a story to tell. After the defeat of the crusaders in Syria in 1187, the word was used sporadically by the Ottoman Turks to recruit Muslims for the conquest of Europe. Politically that word generally disappeared from the popular usage (except from national movements seeking to use Islam as a rallying cry of battle as in the Palestinian Islamic Jihad fighting the occupiers of Palestine) until former national security advisor Zbigniew Brzezinski and the Wahhabi Saudi regime resurrected it to fight the Soviets in Afghanistan.

Surprisingly, unmentioned in Blum’s piece is the “teachings” of violence by Blum’s people³ in the Torah or the Bible’s teachings of violence. For example, do the teachings of Rabbi Col. Eyal Karim that it is okay to rape Gentile womenrepresent an indisputable role of Judaism that teaches the beauty and godliness of raping non-Jews or does it represent individual extremism based on lopsided interpretation?

I am very familiar with the greetings exchanged by Muslims: “As-Salaam-Alaikum” (“peace be upon you”) and “Wa-Alaikum-Salaam” (“and peace upon you”). I know peace to be emphasized by Islam. However, just like in the Bible where one finds invocations to peace, one also finds commands to commit violence. I asked if Blum had read the Qur’an, but he did not reply to this question. I asked if he had lived in a Muslim land? To this he did not reply either. I humbly submit that I have read the Bible, Qur’an, hadiths, and The Life of Mohammed among other texts. I have lived a number of years in Muslim countries. In Jordan and Egypt, Muslim people proudly recited stories to me of the prowess, tolerance, and virtue of the Muslim sultan and military leader Saladin who defeated the Crusaders, retook Al Quds (Jerusalem), and showed great mercy to his Christian and Jewish opponents. However, I am far from an expert on Islam.

I wrote to Bill Blum.

Kim Petersen: I just have to add since you took on Islam that your article would have read less tendentious if you had noted that the Bible’s God smites first born children, urges God-fearing people to commit genocide, condemns homosexuals, etc, etc — the point being that Christianity has nothing over Islam; they are both vile.

William Blum: But one is carrying out horrible terrorism today, even as we speak, threatening you and I.  The other is ancient, ancient history.  If in fact it ever happened.

KP: With all due respect, are the predominantly Christian nations not carrying out horrible terrorism today? And does not state terrorism dwarf retail terrorism?

And to be clear, it is not a religion carrying out acts; it is supposed adherents of the religion carrying out the acts in the name of their god/allah/yahweh. All are deplorable.

Blum responded in the email separately to each of the above preceding paragraphs.

WB: The Christian nations are horribly violent, but they do not purposely bomb crowded restaurants, or behead people, or purposely destroy ancient buildings, or ban education for women, sex and music.

It’s the teachings of Islam that inspire the Islamic terrorists to carry out jihad and suicide bombings.  Why else are they doing these things?  If they hate US foreign policy why don’t they attack US military installations and American embassies, not people and targets with no connection whatsoever to any government.  That’s terrorism by definition.

KP, additional comment: “If they hate US foreign policy why don’t they attack US military installations and American embassies”: They do, for example, the 1983 bombing of a US military installation in Lebanon demonstrates, but it does not matter what the target is: any act of resistance to the primordial acts of violence, even by a foreign interloper will be labeled terrorism. This is a label that is not applied by the same corporate media to the aggression of the US or its western acolytes.

Moreover, Blum seems in contradiction with himself. Earlier he blamed US violence rather than Islamic teachings for terrorism.

Why do terrorists hate America enough to give up their lives in order to deal the country such mortal blows? Of course it’s not America the terrorists hate; it’s American foreign policy. It’s what the United States has done to the world in the past half century — all the violence, the bombings, the depleted uranium, the cluster bombs, the assassinations, the promotion of torture, the overthrow of governments, and more. The terrorists — whatever else they might be — are also rational human beings; which is to say that in their own minds they have a rational justification for their actions. Most terrorists are people deeply concerned by what they see as social, political or religious injustice and hypocrisy, and the immediate grounds for their terrorism is often retaliation for an action of the United States.⁴

It is assessment with which I agree.

Next, I respond sequentially to each of two preceding paragraphs where Blum writes 1) that Christians do not purposely commit horrible acts and 2) Islamic teachings serve as a fillip to terrorism.

KP: Christian nation nations do not drop nuclear weapons on civilian cities (Hiroshima and Nagasaki)? Do not firebomb civilian cities (Tokyo, Dresden)? Do not place a city under siege and bombard it (Fallujah)? Lynch and scalp non-White peoples? Purposely destroy hospitals (Afghanistan), the cultural heritage of a country (Iraq)?

Christianity and its teachings, as self-servingly interpreted by zealous western Christians, are deeply permissive and supportive of the West’s capitalism, imperialism, and colonialism that have caused far more destruction and death than a revanchist Islam that rose in resistance to western hegemony and terrorism. Based on available literature, it is known that Al Qaeda is a response to US military in Saudi Arabia and US support of Israel’s slow motion genocide (state terrorism) against Palestinians and their neighbors. Daesh was spawned by US militarism against Iraq, Libya, and Syria.

*****

I could have listed plenty more examples of murderous US imperialism, but I am talking to the expert on the topic. See Blum’s Master List.

Moreover, persuasive evidence suggests that Daesh is a US creation to further discredit Islam thus giving US imperialism more pretexts to attack Muslims.

I am in solidarity with the bulk of what Blum writes. He is exceptional when it comes to perfidious American policy and actions abroad. However, blaming Islam for the acts carried out by people is misdirection. Accounts vary somewhat, but in general, Muslims believe the Qur’an is Allah’s word relayed by the archangel Jibreel (Gabriel) who enabled the illiterate prophet Mohammed to read Allah’s message. Each person derives the meaning of the verses through his own interpretation or acceptance of another’s interpretation.

I agree that religion can inspire people to evil. Islam is not unique in this regard; this applies equally to Christian-inspired evil or nationalist-inspired evil. It is entirely possible that Islamic “teachings” can be bent to inspire/manipulate men into violent acts, but it is entirely possible that benevolent “teachings” of Islam can draw people toward peace. There are several ideologies that can be warped to untoward ends among susceptible people.

However, in the absence of imperialist evil wreaked against them, would these people professing to be Muslims have been inspired/manipulated into violent reprisals?

And why is religion or an ideology being used to spur people to violence? If the radicalized teachings are a reaction to injustices against a people, it seems unreasonable to focus blame on a religion rather than the injustices that brought about the radicalized teachings.

Nonetheless, whatever is cited as a motivating factor, the acts are solely the responsibility of the perpetrators of the acts.

People who claim to be Christians have launched crusades, set up Inquisitions to fight heresy, wrote Papal Bulls to allow dispossessing non-Christian Indigenous peoples of their territory, and started world wars, among other grave crimes. People professing to be Christians continue, to the present day, to wreak genocidal wars throughout the world.

I have no intention to indict any religion because the main issue is those who use religions as alibis for their actions and policy.

Judaism, Christianity, and Islam are beliefs. People choose to adhere to whichever one of these monotheisms (or other theisms) based on faith — or are more likely believe they were divinely led to the true belief. All three of these monotheistic religions contain “teachings” of violence and peace. Thus, to ascribe terrorism solely to the “teachings” of one religion is biased and wrong; and it leads to questions as to what is the interior motive driving such summary judgement without addressing the basic issues that generate terrorism.

To iterate, it is plain wrongheaded to criticize Islam – and Islam exclusively among religions – for spurring terrorism. To gain understanding, it is crucial to put terrorism and violence in proper context since terrorism against the West did not arise out of a vacuum. Neither does the Qur’an instruct Muslims to attack friendly nations. So-called jihadist terrorism is in response to the far greater preceding terrorism and unremitting oppression from the Christian West and the Jewish Israel. By way of simple analogy, if someone punches you in the face without reason, and you punch that person back, yes, you used violence, but who deserves greater condemnation: the initiator of violence or you who responded to the violence with violence? Or should you and the initiator of violence be equally condemned? And if you had turned the other cheek to the person who first punched you, what lesson would that impart? Would the perpetrator be deterred from punching you again?

Finally, among religions, it is predominantly — and unquestionably — the nations and people that profess Christian beliefs that have wreaked and spawned the most horrific terrorism throughout history, including today. Nonetheless, I do not believe Christian “teachings” have much to do with US genocide against Arabs. US elitists are spurred by greed for control of resources, territory, information, and power. When elitists use religion, nationalism, and terrorism against other peoples to kill, rob, occupy, humiliate, and oppress them, why place the culpatory focus on the violence in resistance to the initial violence of forces manipulated by western elitists? The victims of violence, of course, must be accorded the right to resist violence.⁵

1. See Peter Standring, “Koran a Book of Peace, Not War, Scholars Say,” National Geographic Today 25 September 2001. Karen Armstrong, “The True, Peaceful Face Of Islam,” Time, 23 September 2001. []
2. To be clear, Blum does not mislabel western interventionism. []
3. In Blum’s recent article, he writes “… in the immortal words of my people — a schmuck!” Emphasis added. []
4. William Blum, “Why Terrorists Hate America,” Third World Traveler. Daesh are terrorists, yes? []
5. I explain here: “Progressivist Principles and Resistance,” Dissident Voice, 27 September 2010. []

http://www.informationclearinghouse.info/article45120.htm

Europa vrea să se sinucidă?

http://inliniedreapta.net/europa-vrea-sa-se-sinucida/

Chemând refugiații din Orientul Mijlociu să se stabilească în Germania, Angela Merkel a deschis cutia Pandorei. Modul arogant în care a demonstrat cu această ocazie – deși, probabil, fără să vrea – cine domnește în prezent în Europa, nu face parte din tema de care ne ocupăm aici. Dar trebuie remarcat, totuși, cum cancelarul german a încălcat Convenția de la Dublin și, de fapt, a pus sub semnul întrebării funcționarea Acordului Schengen. Instituțiile UE au recunoscut imediat voința lui Merkel drept normă europeană, iar țările care, precum Ungaria, au luat apărarea ordinii juridice europene, au fost puse la stâlpul infamiei.

Nu știm până la urmă ce a provocat declarația lui Merkel, poate nu întru totul premeditată și de la care acum dă înapoi. A fost vorba de calcule electorale și de voturile minorității turcești; sau de o concesie făcută partenerului de coaliție social-democrat; sau de răspunsul la o cerere a lobby-ului industrial german, aflat în căutare de mână de lucru calificată și de convingerea că imigranții mai puțin „interesanți” le vor fi băgați pe gât altor țări? Putem presupune că fiecare dintre acești factori a jucat un rol.

Știm cu siguranță că atât discursul cancelarului german care a declanșat avalanșa, cât și sprijinul pe care i l-au acordat cercurile europene formatoare de opinie, au fost posibile doar în condițiile stării de criză profundă în care se află identitatea europeană, criză care ridică întrebări asupra șanselor ei de supraviețuire.

Oamenii reprezintă civilizațiile?

Într-un interviu acordat „Culturii liberale”, unul dintre cei mai recunoscuți sociologi contemporani, americanul Richard Sennett, s-a arătat indignat de asocierea care se face între atacurile din noaptea de Anul Nou asupra femeilor din Germania și identitatea culturală a autorilor. Aceste acte au fost comise de infractori, susține intelectualul, iar sublinierea apartenenței lor civilizaționale nu numai că nu are nimic de-a face cu tema discutată, dar, în plus, capătă un caracter rasist; transferă responsabilitatea de la un agresor concret la o cultură mitică, adică la grupul de oameni care o reprezintă. Am citat această declarație pentru că în ea se rezumă confuziile ideologiei dominante, care duce la consecințe politice lamentabile.

Este evident că pentru o infracțiune cel care răspunde este autorul ei, și numai acesta trebuie să suporte pedeapsa. Este o perspectivă legală, dar în practica socială și în politică trebuie să analizăm factorii care determină creșterea numărului anumitor infracțiuni. Dacă așa cum s-a întâmplat în noaptea de Anul Nou în marile orașe germane, bărbații musulmani se organizează pentru a vâna femei, acesta este un fapt social pe care ar trebui să-l analizăm.

Fetișul noii ideologii este egalitatea, în special în ceea ce privește cultura. Conform dogmei ei fundamentale sunt interzise judecățile de valoare. Este caracteristic faptul că orice tentativă în acest sens este calificată drept rasism, deși civilizația nu are caracter rasial. Rezultatul este că refuzăm să recunoaștem specificitatea unei alte culturi care în realitatea omenească este întotdeauna asociată cu o anumită formă de evaluare. Prin urmare, încetăm să mai vedem diferențele civilizaționale care, atunci când funcționează în aceeași țară, duc la conflicte.

Imigranții care aleg să se stabilească într-o altă ordine civilizațională, indiferent de ceea ce le-a determinat această decizie, trebuie să fie conștienți de faptul că se așteaptă de la ei să adopte normele de bază ale acesteia. Aceste principii ar trebui să fie impuse cu fermitate de către țările în care ei se instalează. Din păcate, în Europa de astăzi ele nu numai că au fost suspendate, ci chiar respinse ostentativ.

De unde vine disprețul

Ceea ce frapează în privința faptelor din noaptea de Anul Nou din Germania este sentimentul impunității manifestat de către autorii lor și, asociat acestuia, disprețul pentru moravurile, deci pentru cultura lumii în care au decis să se stabilească, în consecință, pentru oamenii care aparțin acestei culturi. Sentimentul impunității și disprețul sunt legate între ele, pentru că normele care nu prevăd sancțiuni nu sunt luate în seamă, iar acesta este primul pas către batjocorirea lor. Sancțiunile nu trebuie să aibă întotdeauna un caracter legal, este suficientă o puternică presiune socială care să ducă la condamnarea persoanelor care încalcă normele în vigoare, având drept rezultat excluderea din diferite cercuri ale vieții în comun. Din păcate, ordinea morală s-a prăbușit în Europa contemporană, ceea ce este o manifestare a crizei culturii sale.

Este greu să fii sociolog și să nu observi influența culturii asupra atitudinilor umane, este greu și să nu vezi diferențele dintre aceste culturi. Sennet știe asta foarte bine. Dar este împiedicat să tragă concluzii din ceea ce știe de către tabu-ul ideologiei dominante. Ea este cea care ne poruncește să batem câmpii despre societatea multiculturală în care vor conviețui armonios reprezentanți ai diferitelor ordini civilizaționale. De fapt, acel mitic „multiculturalism” poate fi atins doar dacă reducem cultura la unele manifestări nesemnificative ale ei, adică dacă o lipsim de sensul ei fundamental, deoarece cultura este modul de organizare a vieții sociale. Nu se poate funcționa în două ordini incompatibile între ele, de exemplu, sistemul de justiție occidental nu poate coexista cu Sharia. Este adevărat că în istorie au existat în aceeași țară comunități diferite, inclusiv din punct de veere legislativ, una alături de cealaltă, dar nu s-au amestecat. Cheia de boltă a unui astfel de stat trebuia, totuși, să fie o guvernare puternică, autoritară. În sistemul democrației republicane nici nu poate fi vorba de așa ceva.

Ce este Europa

Faptul că Europa este un concept civilizațional și nu unul geografic era cunoscut dintotdeauna. De schimbat s-a schimbat ceea ce noi considerăm ca fundament al Europei. Actuala Uniune Europeană este în mare măsură un proiect ideologic al cărui scop a fost o restructurare fundamentală a ordinii culturale a Europei. Acest lucru frapa chiar din preambulul Constituției europene respinse prin referendum în Franța și Olanda. Creatorii acesteia au făcut referire la antichitate și imediat după aceea la Iluminism. Cel puțin un mileniu și jumătate de istorie europeană, creștină, din care de altfel a provenit Iluminismul, nu numai că nu și-a găsit un loc acolo, dar creatorii documentului s-au opus ferm oricăror încercări de a include în istoria Europei această tradiție-cheie a ei, demonstrând prin aceasta că premiza lor este schimbarea civilizației noastre și îndepărtarea din ea a fundamentului creștin.

Europa non-religioasă și anti-creștină urma să fie o utopie a omului nou care trăiește după legi desăvârșite proiectate de către oameni luminați, avea să fie o comunitate de ființe auto-create, emancipate de toate identitățile puternice, începând de la cea religioasă și națională și terminând cu cea sexuală.

Aceste divagații se lovesc de experiența oamenilor obișnuiți, adică reali, care se definesc prin apartenența națională, de grup social, de familie, de sex și deasemenea au nevoie de religie. Normele legale singure nu au fost niciodată și nu vor suficiente, iar pentru ca ele să aibă efect trebuie să provină dintr-o cultură trăită, care întotdeauna până acum a avut rădăcini religioase.

Confruntați cu criza imigrației, liderii Europei contemporane au început să vadă pericolul și să spună și ei că este necesar ca noii veniți să se adapteze la „valorile europene”. Dar când vine vorba să le enumere, se ivesc greutățile. Auzim despre toleranță, deschidere, democrație. De fapt, toate aceste principii sunt secundare și depind de o ordine adoptată în prealabil, ea însăși înrădădcinată într-o anumită ordine metafizică.

Toleranța în Europa contemporană a fost adusă la autocontradicție, adică a parcurs drumul de la recunoașterea dreptului la existență al unor opinii apreciate negativ, la pretenția de a le afirma. De fapt toleranța, care nu poate fi niciodată nelimitată – apărători ai versiunii contemporane a toleranței demonstrează acest lucru în toată amploarea sa, cerând pedepsirea adversarilor lor – trebuie să provină dintr-o ordine axiologică mai profundă. Încă și mai derivată și imposibil de definit cu precizie este „deschiderea”, iar dezbaterea actuală privind necesitatea unor restricții legale ale democrației arată că sistemul politic trebuie să aibă o bază de idei mai profundă.

Ideologia dominantă astăzi, care se reduce la dărâmarea formelor culturale tradiționale și ale cărei obiective, ca în cazul oricărei utopii, sunt vagi, are un caracter nihilist. Noii veniți inteleg un singur lucru: că Europa contemporană este un loc în care au murit credințele și ordinile vechi. În această situație, ei fac apel la civilizația pe care o cunosc, adică la civilizația lor.

Valurile crizei

Problemele cu cetățenii musulmani din Europa au început să apară la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Inițial tensiunile aveau un caracter pur social. Pentru prima generație de imigranți din Maghreb chiar și munca cea mai prost plătită și viața în Franța constituiau un progres. În schimb, printre descendenții lor născuți într-un fel de ghetouri suburbane, în medii aflate la cel mai de jos nivel al ierarhiei sociale, incomplet integrați în cultura Franței, a crescut un sentiment de frustrare. Acest lucru s-a manifestat prin creșterea criminalității. Nu a fost permis să se vorbească despre această problemă, iar în acest context a început să facă în Franța carieră politică Frontul Național.

Același sindrom al ascunderii capului în nisip și teama de a arăta genealogia legată de mediul social a anumitor patologii s-a manifestat prin trecerea sub tăcere, în primele zile, a celor petrecute în Germania în noaptea Anului Nou.

Fundamentalismul a reușit perfect să valorifice frustrarea generațiilor provenite din țările musulmane. Contribuie la aceasta țări din Peninsula Arabă, care alocă sume mari pentru propagarea acestei ideologii, iar scopul lor nedeghizat este islamizarea Europei. Din acești bani, mai ales proveniți din Arabia Saudită, sunt construite noi moschei, iar imamii desemnați de către fondatori sunt adepți ai islamismului radical. Până de curând, această politică, dusă la vedere, nu numai că nu s-a lovit de vreo contramăsură, dar chiar s-a bucurat de aprobarea țărilor europene. Elitele dominante ale acestora au considerat și parțial încă mai consideră Biserica Catolică drept cel mai mare inamic. Mulți dintre reprezentanții acestora dau de-a dreptul de înțeles că imigrația musulmană le este simpatică pentru că modifică în mod fundamental configurația tradițională a Europei. Aceste atitudini demonstrează încă o dată natura resentimentară și în cele din urmă caracterul sinucigaș al ideologiei dominante astăzi pe continentul nostru și al adepților acesteia.

Dogmele ideologice reduc toate problemele sociale la cele economice și le permit să nu se gândească la viitor, deoarece, chipurile, dacă vor fi asigurate imigranților condiții materiale mai bune, problemele civilizaționale vor dispărea de la sine.

Ce ne amenință

Europa este o oază de prosperitate și de liniște, în special în comparație cu Africa învecinată și de asemenea, mai ales în ultimul timp, cu Orientul Apropiat. Atrage, așadar, și va continua să atragă valuri succesive de imigrație. Până acum acestea au fost blocate de conștientizarea dificultății de a trece granițele Europei și de a rămâne definitiv în ea. Invitația din partea lui Merkel, preluată cu entuziasm de formatorii de opinie europeni, a schimbat în mod fundamental această situație. Mase de oameni tineri din Africa de Nord și Orientul Mijlociu au considerat că li se cuvine nu numai dreptul de a trăi în Europa, ci, de asemenea, încă de la intrare, un standard material egal cu cel al europenilor. Consecințele pe care le atrage după sine acest lucru ajung abia acum la liderii continentului nostru, care obișnuiesc să privească lumea prin ochelarii ideologiei.

Valul de imigrație relativ mic cu care am avut de-a face în ultimul timp deja provoacă tensiuni grave și apariția de reflexe xenofobe, naturale într-o astfel de situație, din partea localnicilor europeni. Dar problema reală sunt milioanele de oameni care, încurajați de atitudinea europenilor, sunt hotărâți să se stabilească pe acest continent. Ei toți provin dintr-un mediu cultural unic, musulman. Sosirea lor va fi un șoc pentru Europa și va submina funcționarea Uniunii Europene, în forma sa actuală. Șansele de a menține sistemul Schengen par din ce în ce mai iluzorii, iar aceasta este doar începutul problemelor.

Apariția unor grupuri mari, omogene cultural, dar diferite de țările în care se așează, nu poate să nu provoace tensiuni. În cazul Europei contemporane – unde, pe de o parte, avem de-a face cu un islamism orientat războinic, expansiv, iar pe de altă parte cu o Europă care se autocontestă și se află în stare de criză – aceasta constituie un amestec exploziv.

Există temerea că liderii europeni vor trage prea târziu concluzii din aceste evidențe, iar unii dintre ei, posedați de oikofobie (ura față de ceea ce este propriu) nu vor mai ajunge să o facă niciodată. În aceste noi condiții se reduce rolul instituțiilor europene și crește cel al statelor naționale. Felul în care vom reuși să facem față amenințărilor istorice care se apropie va depinde așadar numai de noi.

Will Mideast Allies Drag Us Into War?

The New Year's execution by Saudi Arabia of the Shiite cleric Sheikh Nimr Baqir al-Nimr was a deliberate provocation.

Its first purpose: Signal the new ruthlessness and resolve of the Saudi monarchy where the power behind the throne is the octogenarian King Salman's son, the 30-year-old Defense Minister Mohammed bin Salman.

Second, crystallize, widen and deepen a national-religious divide between Sunni and Shiite, Arab and Persian, Riyadh and Tehran.

Third, rupture the rapprochement between Iran and the United States and abort the Iranian nuclear deal.

The provocation succeeded in its near-term goal. An Iranian mob gutted and burned the Saudi embassy, causing diplomats to flee, and Riyadh to sever diplomatic ties.

From Baghdad to Bahrain, Shiites protested the execution of a cleric who, while a severe critic of Saudi despotism and a champion of Shiite rights, was not convicted of inciting revolution or terror.

In America, the reaction has been divided.

The Wall Street Journal rushed, sword in hand, to the side of the Saudi royals: "The U.S. should make clear to Iran and Russia that it will defend the Kingdom from Iranian attempts to destabilize or invade."

The Washington Post was disgusted. In an editorial, "A Reckless Regime," it called the execution risky, ruthless and unjustified.

Yet there is a lesson here.

Like every regime in the Middle East, the Saudis look out for their own national interests first. And their goals here are to first force us to choose between them and Iran, and then to conscript U.S. power on their side in the coming wars of the Middle East.

Thus the Saudis went AWOL from the battle against ISIS and al-Qaida in Iraq and Syria. Yet they persuaded us to help them crush the Houthi rebels in Yemen, though the Houthis never attacked us and would have exterminated al-Qaida.

Now that a Saudi coalition has driven the Houthis back toward their northern basecamp, ISIS and al-Qaida have moved into some of the vacated terrain. What kind of victory is that — for us?

In the economic realm, also, the Saudis are doing us no favors.

While Riyadh is keeping up oil production and steadily bringing down the world price on which Iranian and Russian prosperity hangs, the Saudis are also crippling the U.S. fracking industry they fear.

The Turks, too, look out for number one. The Turkish shoot-down of that Russian fighter-bomber, which may have intruded into its airspace for 17 seconds, was both a case in point and a dangerous and provocative act.

Had Vladimir Putin chosen to respond militarily against Turkey, a NATO ally, his justified retaliation could have produced demands from Ankara for the United States to come to its defense against Russia.

A military clash with our former Cold War adversary, which half a dozen U.S. presidents skillfully avoided, might well have been at hand.

These incidents raise some long-dormant but overdue questions.

What exactly is our vital interest in a permanent military alliance that obligates us to go to war on behalf of an autocratic ally as erratic and rash as Turkey's Tayyip Recep Erdogan?

Do U.S.-Turkish interests really coincide today?

While Turkey's half-million-man army could easily seal the Syrian border and keep ISIS fighters from entering or leaving, it has failed to do so. Instead, Turkey is using its army to crush the Kurdish PKK and threaten the Syrian Kurds who are helping us battle ISIS.

In Syria's civil war — with the army of Bashar Assad battling ISIS and al-Qaida — it is Russia and Iran and even Hezbollah that seem to be more allies of the moment than the Turks, Saudis or Gulf Arabs.

"We have no permanent allies ... no permanent enemies ... only permanent interests" is a loose translation of the dictum of the 19th century British Prime Minister Lord Palmerston.

Turkey's shoot-down of a Russian jet and the Saudi execution of a revered Shiite cleric, who threatened no one in prison, should cause the United States to undertake a cost-benefit analysis of the alliances and war guarantees we have outstanding, many of them dating back half a century.

Do all, do any, still serve U.S. vital national interests?

In the Middle East, where the crucial Western interest is oil, and every nation — Saudi Arabia, Iran, Iraq, Libya — has to sell it to survive — no nation should be able drag us into a war not of our own choosing.

In cases where we share a common enemy, we should follow the wise counsel of the Founding Fathers and entrust our security, if need be, to "temporary," but not "permanent" or "entangling alliances."

Moreover, given the myriad religious, national and tribal divisions between the nations of the Middle East, and within many of them, we should continue in the footsteps of our fathers, who kept us out of such wars when they bedeviled the European continent of the 19th century.

This hubristic Saudi blunder should be a wake-up call for us all.

 

Read More At:  http://buchanan.org/blog/will-mideast-allies-drag-us-into-war-124529